Lucia Verona ne da tema de casa. intr-o lume tot mai cenusie ca sa nu spun de-a dreptul neagra ne provoaca sa insiram motivele pentru care merita sa traiesti.
Iti spun drept Lucia ca eu am ajuns la capatul sforii, nu mai am nici un motiv sa traiesc, mi-am epuizat pana si sperantele. daca inca traiesc este pentru ca probabil o fac din inertie, nu am ajuns in pct ala din care nu mai exista spatiu de manevra, pana si pentru a trece..dincolo iti trebuie curaj, contrar mentalitatii multora ca sinucigasi sunt lasi, nu e asa, chiar si pentru asta iti trebuie o doza de curaj pentru ca intervine instictul de supravietuire. Dumnezeu probabil nu o avut ce face, o fost sugubat si pe langa viata ne-o pus si "lacatul" asta in noi.
ce mai e de zis? din partea mea nimic, ramane doar neantul, asa cum e gol si in sufletul meu
BUN VENIT
Vă rog să păstrati limbajul civilizat pe acest blog şi sper să vă placă
NU mai comentati anonim. nu aprob comentariile anonime
marți, 20 decembrie 2011
duminică, 18 decembrie 2011
Inca unul
a mai venit un Craciun, e aici la cateva zile distanta. Al catalea oare? dar cine mai sta sa le numere. Oare cate o sa mai fie la fel de triste si lipsite de speranta ca asta ce sta sa dea navala peste mine, peste noi. In mod obisnuit in preajma sarbatorilor de iarna imi crestea speranta pe metru patrat, indiferent cat de prost era anul, acum pana si sperantele ma ocolesc, parca m-ar fi inchis cineva intr-o camera izolata si nu mai sper nimic, nici macar sa scap de aici. "Murim" incet si nici macar nu ne dam seama de asta. Triste sarbatori, triste zile am apucat, oare cat o mai fi metru de franghie? dar flaconul de barbiturice?
Etichete:
Ganduri
Abonați-vă la:
Postări (Atom)